Sensul vieții și fericirea

Filosofie — Morala: sensul vieții și fericirea (clasa a XII-a)

Compararea concepțiilor despre fericire: eudaimonism, hedonism, stoicism, utilitarism.
Deosebirea dintre sensul dat al vieții și sensul construit de om.
Formularea unei poziții proprii despre fericire, susținută cu argument și contraargument.

Întrebarea despre fericire cere criteriul vieții reușite; întrebarea despre sens cere temeiul pentru care viața merită trăită.
Aristotel: fericirea este activitate conformă cu virtutea, deprinderea fiind un mijloc între extreme; obiecție: mijlocul rămâne greu de localizat.
Epicur: plăcerea ca absență a durerii și a tulburării, prin reducerea dorințelor deșarte; obiecție: viața plăcută dar iluzorie.
Stoicii: fericirea din acordul cu ordinea rațională și din distincția dintre ce depinde și ce nu depinde de noi; obiecție: riscul resemnării.
Utilitarismul măsoară fericirea social; Mill adaugă criteriul calitativ; obiecție: sacrificarea minorității.
Sensul construit (Nietzsche, Sartre, Camus) face responsabilitatea totală; obiecție: de ce unele proiecte de viață par vădit mai bune.
Sensul dat (tradiția religioasă) explică neliniștea prin scopul ultim; obiecție: din dorință nu decurge existența obiectului dorit.